Manastirea Hurezu, VL

Ctitorie a lui Constantin Brancoveanu, domn al Tarii Romanesti (1688 -1714). Bolnita manastirii a fost ctitorita de doamna Maria, schitul Sf. Apostoli de staretul Ioan, iar schitul Sf. Stefan de Stefan, fiul domnului.

Cel mai reprezentativ monument al lui Constantin Brancoveanu a fost zidit in anii 1690 - 1697 si a constituit un centru de cultura si intensa activitate artistica, cu o biblioteca si scoala de pictura condusa de Constantinos. Acesta a pus bazele celui mai important atelier de pictura din istoria artei vechi romanesti cu influente in Muntenia, Oltenia si Transilvania. In timpul miscarii revolutionare de la 1821, conduse de Tudor Vladimirescu, manastirea a fost folosita ca incinta de aparare.

 Manastirea este constituita dintr-o incinta dreptunghiulara (85 X 65 m), inchisa la sud de palatul domnesc, staretia, clopotnita, biblioteca si intrarea in incinta, la vest de trapeza, paraclis, chilii pe doua nivele cu o galerie deschisa marginita de arcade pe coloane de piatra si foisorul lui Dionisie ( construit 1752), la nord de chilii, si la est de zidul de incinta. Manastirea este intarita cu o alta incinta de aparare exterioara formata din ziduri inalte, existenta si astazi. In centrul incintei interioare se afla biserica manastirii. Fatadele laterale sunt bogat decorate cu ancadramente dreptunghiulare, la registrul inferior si firide ornamentale cu cercuri la cel superior. Alaturi de stucatura de tip oriental apare sculptura in piatra, cu motive ornamentale renascentiste sau baroce, dar adaptate traditiilor romanesti. Portalurile au, in general, motive florale, in care floarea de acant mediteraneeana este inlocuita cu motive florale ale peisajului romanesc (bujor, lalea, zambila, vita de vie). Pictura interioara, definita prin eclectismul rafinat, are o mare valoare datorita realismului sau, atat in scene religioase, ca si in galeria de portrete ale Brancovenilor, Basarabilor si Cantacuzinilor, ca si reprezentarii, pentru prima oara in arta religioasa romaneasca, a chipurilor celor trei principali constructori, vadind astfel influenta umanismului Renasterii.

Manastirea Tismana, GJ

Manastirea este intemeiata pe la sfarsitul sec. XIV de calugarul Nicodim, biserica Tismana s-a ruinat la sfarsitul sec. XV. 

In locul ei, Radu cel Mare ridica unul din monumentele de seama ale arhitecturii muntenesti de la inceputul sec. XVI. Pe vremea domniei lui Neagoe Basarab lacasul se bucura de atentia voievodului ce "toata biserica o au acoperit cu plumb". In 1564, mesterul zugrav Dobromir din Targoviste ii daruia una din cele mai de pret podoabe ale sale. Dintre frescele lui s-au mai pastrat pana azi doar cateva scene si un panou cu portretele a patru domnite. De-a lungul timpului, 

batrana manastire a Tarii Romanesti e incercata de multe atacuri si pradaciuni. Zidurile inconjuratoare au fost refacute in timpul domniei lui Matei Basarab, care a avut mare grija de a rasplati Tismana, ce cu ani in urma il aparase de atacuri vrasmase. Conflictele dintre turci si austrieci, din sec.XVIII, au fost prilej de noi primejdii si pustiiri. Usile ferecate ale Tismanei au fost duse de turci la cetatea Vidinului, de unde vor fi luate de romani abia la 1877.

 In 1821, Tudor Vladimirescu a ordonat de la manastirea Tismana strangerea pandurilor. Atribuindu-i-se un rol important de rezistenta, manastirea cade totusi repede in mana turcilor, datorita lipsei de munitii si tradarii unor conducatori. In incinta manastirii au fost inchinate multe ore muncii carturaresti, asa incat Tismana devine unul din primele centre de cultura din Tara Romaneasca. Din bogatul tezaur al acestui lacas, desele jefuiri au lasat putine lucruri. Printre ele se afla si cea mai veche piesa de argintarie cunoscuta in Tara Romaneasca - Cadelnita de la Tismana - care impreuna cu Tetraevanghelul lui Nicodim - cel mai vechi manuscris, datat 1405 -1406 se afla la Muzeul de Arta al Romaniei.